Pentru Oana Uţă, în semn de preţuire Din punct de vedere sociologic, încă de la începutul populării pământului, oamenii au fost nevoiţi să muncească pentru satisfacerea nevoilor elementare, pentru a-şi asigura hrana, pentru a se apăra atât de frig, cât şi de animalele sălbatice din jur sau de alţi oameni etc. Astfel, au început să aibă câteva ocupaţii de bază care, cu trecerea timpului, s-au înmulţit, s-au diversificat şi divizat în alte meserii, profesiuni, funcţii etc. Lumea cuprinsă în Biblie este variată şi, de la început, gata să înfrunte necesităţile crescânde ale existenţei în care au început să apară dorinţa de a învăţa, de a-şi înfrumuseţa viaţa şi de a gândi și la îmbogăţirea ei spirituală, pe lângă cea materială. În acest fel, în Biblie, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, nu suntem miraţi să întâlnim o serie întreagă de ocupaţii, felurit denumite. Limba română, începând cu sec. al XVI-lea, a fost pusă în situaţia incomodă de a trebui să facă faţă traducerii cărţilor religioase din limbi apropiate geografic de spaţiul nostru, precum din slavă sau din maghiară, limbi care, la rândul lor, au tradus Cartea Cărţilor din limbile greacă sau latină. În ceea ce mă priveşte, am căutat să urmăresc denumirile ocupaţiilor din Vechiul Testament în Palia de la Orăştie (1581-1582, ediţia Viorica Pamfil din 1968), deci a primelor două cărţi din Vechiul Testament (în Dimitrescu, NO), iar acum voi încerca să parcurg acelaşi traseu luând ca bază textul Evangheliilor, cuprins în Tetraevanghelul lui Coresi (T.), apărut cu 20 de ani mai devreme în acelaşi secol al XVI-lea (1560XVI-lea ( -1561)). Dar n-aş putea trece la tema aleasă fără a mărturisi, pentru "la petite histoire", cum spun francezii, că profesorul Jacques Byck mi-a pus în mână Tetraevanghelul lui Coresi, pentru a-l edita, încă de când eram studentă în anul al II-lea la Litere, la Universitatea din Bucureşti. Acest admirabil profesor -care şi-a dedicat întreaga sa scurtă viaţă (spre deosebire de colegii lingvişti români longevivi, J. Byck s-a stins din viaţă la 67 de ani) cercetării limbii vechi româneştia avut o nedisimulată bucurie să vadăcu numai un an înainte de a pleca spre o lume mai bună -ediţia Tetraevanghelului, dar nu şi alte două lucrări din acelaşi timp:
Read more